In memoria lui Adrian Paunescu
am pierdut încă un geniu, încă unul ce se juca de-a poezia. încă o lacrimă vărsată pe un obraz palid, încă o scânteie din suflet mocnită sub cenușă s-a aprins... și arde, și
Unde ai plecat?
Singură stau pe malul mării, Și încerc ca suferința mea s-o dau uitării. De ce nu pot să uit Că fără să verși nicio lacrimă mi-ai mărturisit Că de a noastră adolescentină dragoste te-ai
La marginea unui lac...
La marginea lacului singură stau Și privesc cum în apa de cristal Se oglindește pura frumusețe a lunii. Mi-aduc aminte cum te-am întâlnit, Într-un câmp cu flori, și pe loc m-am
Amintiri
În iarbă singură stau, Alături de copacii ce altă dată după noi doi oftau. Simt că nimeni nu mă mai iubește, Singură, Regina Nopții sub a ei lumină mă adăpostește. Mai ții tu minte
Adio!
Într-o cameră închisă stau Și privesc pe fereastra veche. Regina Ploaia a pus stăpânire peste toți, Parc-ar vrea, de tristețe, să ne vadă morți. Sub un nuc bătrân, Ce haina-și
Sub clar de lună...
Nu plânge sub clar de lună, Chiar dacă crezi că asta vă va ajuta să rămâneți împreună! Se poate ca dragostea ei pentru tine să se fi stins, Dar asta nu înseamnă că trebuie să plângi!