Poezie

Etopeea lumească

1 min lectură·9 octombrie 2016

Mediu

Puțin peste trei decenii

am așteptat,

Să pot înțelege nimicnicia vieții.

Aș crede că e târziu,

dar, uite...

Un frate de altă limbă se frânge.

Un altul îsi cântă tristețea în

Murdara-i povară de viață.

Căci nu-i apă în lume să poată

Să spele durerea-i cea mare.

Lumea-i atât de săracă,

Se scaldă-n jelire și-n frică

Nu poate să-și ducă pe mâine

Nevoia de frig și de foame.

Ca niciodată-n istorie,

Asuprită-a devenit și iubirea,

De gheare și colți de hegemon.

Mi-am zis să-mi oprim disperarea,

Căci trupu-i aproape inert.

În lume-i revoltă mai mare

Și alți semeni cu ură se pierd.

Se cerne pe străzi numai frică,

Nesațul avid după bani,

Cu arme și luptă nedreaptă,

Cutremură lumea în van.

Nevoia sălbăticește umanul,

Suflete dominate de sărăcie.

Iar lumea, scârbită de frustrări,

Se lasă pradă durerii

Ce o încolțește la fiece pas,

Înrobită secole de-a rândul

În magnitudinea-i uluitoare.

Strivită sub călcâiul stâng al sorții,

Scade direct proporțional

Cu necesarul de viață,

De speranță si mărinimie latentă,

Devenind, astfel,o muscă holbată

După mirosul dezgustătoarelor materii.

00927

Andreea Maftei. “Etopeea lumească.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-maftei-0034919/poezie/14097440/etopeea-lumeasca

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.