Andreea Geanina Oșlobanu

Ce suntem? cuvinte ce doar noi, între noi, le înțelegem. Suntem noi, nebunii ce adormeau seara lupi și dimineața îi prindeau pescăruși; noi ne-am pierdut întâi și apoi ne-am găsit. Cu unghiuri în

Respiră-mă cu nările închise, cu buzele întoarse spre inimă; coase mărgele de sânge în tentativa de zbor. Ascunși în celulele albe ne schimbăm coastele între noi în somn, și pritocim sângele până la

În 3 puncte, 3 linii și iar 3 puncte respir... Șantierul trupului meu se sprijină pe singurii plămâni, așteptând subvenția. Stare de sfinți urcați pe pereții altuia, de trupuri puse în chirii

Scriitorii de astăzi nu mai scriu cu țărănisme; ori ții pasul, ori te apucă pandaliile. E ceva de genul: mănânci sushi, dar îți miroase gura a praz. Ocolesc drumul de țară ca să nu prindă sufletul

O stea ginger, c-o simplitate debordantă, cu părul roșu prins în diademe, aprinde focul în priviri. În pântec am pus de toate: spice galbene de grâu și vise, un strop din mare și din scoică și tot

Drumul scanează pasul, vântul scârțâie în păr. Îmbrac pielea pe dos, să fiu copac în sistemul de validare, sau poate voi cumpăra o bifă, să trec vama spre nicăieri ca bișnițar de internet. Pruncii

Când te rostesc cheagul sângelui șters pe ascuns îmi lovește buzele rujate cu întuneric. Am înghițit atâtea răni pe timp de post, cu apă chioară, încât mi-am înfometat de dragoste aura. Ai

Matematica ar face floarea cub și inima zar. Piatra emană creativitate; tu paralizezi imaginația, eu cad din îmbrățișările triunghiulare. M-ai domesticit. m-ai închis într-o figură

Oile albe rumegă clișee, Oaia neagră sabotează legea gravitației. — Ce să ne facem cu ea? — Să îi tăiem capul? — Nu, doar aripile! Sub o simplă lapidă Hyperion e îngropat, Sponsor poetic din

DIASPORA SPRE CASĂ Mamă, vin mâine acasă, (de atâtea ori ți-am spus) când cerul frontiera își descuie, bărzi metalice aduc în ciocuri fiii diasporei. Îmi pun în geantă rugăciunile învinețite, sper

Fără arme în sistem soldățesc, somnul nu mai este antidepresivul oboselii. cearșaful îmi înnoadă respirația. horcăiala nopții — asfixie. Ziua caut parola oglinzilor, să-mi extrag imaginea din

verigheta de aur e descompusă de conflicte duse la peste o mie de grade Celsius. Stockholm, brățara electrică la gleznă.

Când am scris poezii, n-am vrut să-ți spintec amintirea sau să-ți șoptesc la tâmple ghilotina; în toate mă oglindeam. Nu ne erau egale oasele; am ambalat destinul în saci negri de plastic, am

Cămașa de forță, aia pe care am purtat-o și pe sub piele, o las aninată în cuierul de la ușă. Să o desfigureze mucegaiul, să o depersonalizeze moliile, să nu mai cuprindă femeie în

CHIVOT DE LUT Și-n ce-i greșit există aurora, imperfectul e cristal în lume, atunci când mintea nu e doar o cheie ce ușile încuie. Nu am nimic din ce un zeu posedă, viața îmi aduce

În poșetă nu port rujuri și machiaje, facturi, leucoplast, drumuri către serviciu și un trecut zângănitor în buzunare. Greutatea se lasă din începuturi, dintr-o singură coastă; Eva a creat