cea mai lungă călătorie
mi-am vândut tot casa mașina nucul din spate pantofii maro rochia vișinie mănușile cu un deget pianul cu coadă câinele fără coadă luna de miere apendicul din formol datoriile nu le-a vrut nimeni
ASAndrea SofronieLimba lui Orwell
se spuneau multe dar puține erau acelea care încăpeau înăuntru înveșmântate în aură figurinele de carton au împachetat oracolul în mătase și l-au așezat în vitrină suprafețele lucioase
ASAndrea Sofroniealo, poetul este acasa? să ne spună cineva daca știe sau nu știe
știam că poeții nu răspund la sonerie că degetele care apasă tastele zgomotoase sau care inventează ploile de metafore pe tablele sunătoare ale zgârie-norilor nu îi conving să deschidă ușa să
ASAndrea SofronieA scris. a șters. a plecat
a trecut cu arătătorul prin stânca moale de parcă le-ar fi predat alfabetul surdo-muților apoi tăcut a lăsat muntele în urmă să li se întipărească poruncile în oase s-a întors după o
ASAndrea Sofroniepost – urnă
acum te împarți între străzi paralele bați la adrese necunoscute destinul îți suflă în talpă rugina drumurilor măcinate sub tine ziua de azi stă răsturnată în calendare imense lanuri
ASAndrea SofronieRăzboiul cu peștii
dintre câți pești sunt peștele auriu trăiește cel mai aproape de țărm observatorul atent știe deja cum se preface el că fuge când este văzut cum taie cu aripa crestată de
ASAndrea Sofronielângă perete
strada e la doi pași dar încă mai călcăm podele ceruite de var balerine albe ridică ape în ochi până în scame se vor pierde fluturii rotunzi între noi și tăcerea o să-și ascută fața
ASAndrea Sofroniedar aș putea
răspunsul nu îl știu dar cunosc o mulțime de întrebări asta fac de multă vreme caut câte un lucru pe care credeam că l-am uitat la margine cât încape în buzunare sau cât se pierde prin
ASAndrea Sofroniela capăt
ferestrele s-au deschis între ochiul de afară și locul strâmt se întorc trenuri goale să ne amintească de plecări fluturii au ajuns până în vise lăsându-ne coconii la
ASAndrea Sofronielocuiai într-o aripă
locuiai într-o aripă și nu știai de ce îți e dat să te ascunzi cu mine atât de ușor trecea aerul prin sufletul tău și te roteai în cercuri ocolind întunericul și ploile ți se părea
ASAndrea Sofroniecu aripile întinse
m-am acoperit de ferigi m-am răscolit în pământ până la miezul greu simt aburii prin mine amintiri ale căprioarei ucise de ultima spaimă am cedat locul de sus artistului cu
ASAndrea Sofroniedrumul de întoarcere
săniile acestea repezi nu cunosc drumul ele coboară mânate de mâinile triste peste care s-au tras în fugă mănușile torțele aruncate în nori cheamă paznicii ascunși să le aprindă
ASAndrea Sofronien-am învățat
am învățat că singurătatea crește la fel de repede ca noi că anii mulți sau puțini nu te învață să numeri mai bine stelele că lucrurile au în ele mai mult decât spun norii albi aflați în
ASAndrea Sofroniedumnezeu a pleacat mai departe
cu degetul arătând înspre stele dumnezeu s-a oprit lângă stâncă răceala pietrei și haina neagră de sus i-au amintit că nu totul este lumină cu tălpile înnecate în praf dumnezeu s-a
ASAndrea SofronieOchiul din cerc
am trasat cu compasul fierbinte linia dintre mâini și inimă nu m-a întrebat nimeni cum mă doare deși cu mâinile îmi țineam oasele să nu-mi cadă peste piept a trecut un alt orb pe
ASAndrea Sofronie