Colega mea de bancă

Eram în clasa a II-a când am crezut că m-am îndrăgostit pentru prima dată. M-am mai îndrăgostit după aceea de multe ori, dar de fiecare dată am crezut că e prima oară. Nu știu ce cred alții, dar eu așa simt... că fiecare dragoste a fost o nouă viață pentru mine, chiar dacă eu nu am fost mereu altul. O chema Ioana Wolfgang și era evreică. Era pistruiată, avea păr roșu și creț și niște ochi albaștri precum cămașa mea de mătase pe care altă fată mi-a rupt-o, în loc să-i deschidă nasturii de sidef cu grijă. Ioana era veselă și grasă. Mi-aducea pască și dulciuri făcute de mama ei. Uneori îmi aducea și mașinuțe de colecție furate de la fratele ei mai mare. Am primit și o decorație de la bunicul ei, din război, pe care a prins-o cu un ac de siguranță de un crac de la pantalonii mei de velur. M-a pipăit și m-a înțepat. Eu am râs că mă gâdila. Eram singurul băiat din clasă pe care îl băga în seamă o fată. Uneori, dimineața, înainte de școală, venea la mine acasă. Părinții mei erau la servici. Ne jucam de-a mama și tata, iar păpușile erau copiii noștri. Până când ne-a prins mama și a făcut scandal mare la școală. S-a dus chiar și la mama ei. Pe mine m-a bătut. Nu știam de ce. Ioana a continuat să vină și punea bilețele cu \"vaco\" sau \"proasto\" mamei mele pe sub ușă. M-am supărat că nu a vrut să mă lase să pun și eu bilete pe sub ușa ei. Uneori venea cu paltonul pe dos. Acum e în Israel și când vine prin țară nu știe unde să mă caute. Altfel ar trece pe la mine să mă vadă, doar am fost prima ei dragoste.