Andrada Dinu

Eu sunt fiul, sunt moștenitorul unei timidități criminal de vulgare Sunt fiul și moștenitorul a nimic anume Eu sunt dreapta Sunt mâna ta dreaptă Te ajut la tăiat pâine, scris,

Și, totul ține de culoare, căci nu ne vom opri în a inventa culori care să elimine organele noastre ponegrite, ai să-mi amintești să rămân în același impact cerebral, în același psihic nervos, să

râdeau de mine că eram gol capete întoarse spre mine râd în hohote și mă arată cu degetul de rușine m-am ascuns într-o toaletă publică și mi-e rușine învățat cu

Să fie pace! Strigați! Să fie pace! Lăsați-L pe Iisus să intre în inimile voastre! Dumnezeu să vă ajute! Iubiți-vă, oameni buni! Iubiți-vă și să fiți iubiți! Gata cu războiul, gata

Luna. Lumina ei rece mă învăluie. Stă pe un cer negru de catifea, fără stele. O privesc printre frunze, de sub coroana copacului singuratic, cel mai bun prieten. Oare al câtor alte persoane ai

Și te întrebi unde este inspirația? Mă gândeam eu... A dispărut cu o femeie urâtă îmbrăcată în lacrimi dulci. Nu vezi că degeaba le ștergi? Sângele tot curge pe covorul de flori albe. Și

- Unde mergi? - Nu știu...departe. - Departe față de ce? - Față de aici, față de acum. Vreau să mă pierd. - Și dacă te găsește cineva? Atunci te vei întoarce? - Unde? Aici nu e nimic! Aici nu e

Scriu aiurea pe niște melodii murdare Aștern niște litere prelungi pe foaie Aud niște gemete departe, în zare Mă topesc și ies din era mea glaciară Văd moartea care tânjește după mine Ochii ei

Parchetul rece, camera goală, aerul plin de fum de țigară, urletele tuturor, frica...Frica...De ce trăiesc? Îmi aud respirația fierbinte și sacadată. Am desenat 2 băieți...pe aceeași foaie...făcând

S-a sinucis un anonim!... Un \"fapt divers\" și-atâta tot... Căci anonimii, precum știm, Nu fac nici ei decât ce pot Unii pleacă, alții vin... Un anonim pe lume mai puțin, Un mort mai mult în

În noua lume ei intră goi Lipsiți de căldură și neștiind nimic Decât că intră printre noi Aceasta este schimbarea hărăzită De aceea păstrează demnitatea intrării În ei întipărită. Căci

Mă loveste in treacăt o secundă, foșnetul ei mă adoarme, freamătul ei mă repetă, persistența ei mă afirmă. Îmi reprim o ușoară anxietate: ce-ar fi ca lumea să se oprească, următoarea secundă

Cineva incearcă să mă trezească. Nu vreau. Nu pot...Încerc să deschid ochii să văd cine e, dar pleoapele mi se împotrivesc. Vreau să-i spun să mă lase in pace, însă buzele mele scot un sunet mut pe

10 minute și o droaie de secunde Dacă m-aș naște mâine Aș vrea ca viața mea să se piardă Undeva în străfundurile timpului, Sau să eșueze pe țărmul nopții, În regatul tăcerii. Dar m-am născut

Agățat de cuvinte Intr-o clipă de inspirație searbădă Și-a găsit să scrie, Infamul, niște versuri, Alandala Siropoase și-ncurcate... Parcă le spunea...pardon Le numea...versuri de dragoste...