andra stancu

gandul meu se intrupa electric o mie de zari intr-o secunda zburam sub cerul asimetric sa iti bat in geam

incredibile foițe ciorna fragmentară a sufletului meu, maculatură ce sfidezi un obiect imprecis, evidență a tristeților și-nalțărilor ce mi-au tramsformat pentru câte o clipă

din vara din nou mirosul ala de ardere interioara, de cantec topit in flacari nelamurite poezie neinventata lumanari pe un pervaz aroma de vara trecand si orbitoare lumina in gand

inspir ceața inspir ceața Ba nu! mi se agață de gene ca un început de lacrimă, mister și tristețe îmi inspiră nopțile acestea cu neguri. Visez umbre înalte și drumuri către stele, cai ce

de abur N-am nevoie decât de cerul acesta de toamnă. Albastru. și de tine iubire fără nume ce n-ai să vii niciodată. Fiintă ciudată daca te-aș întâlni aș ezita să-ntind mâna spre tine de

gust de toamnă... cât de multe sensuri încap în trei cuvinte numai în acest octombrie câte înțelesuri le-am dat de la gust de ploi și de vânt pâna la visul unei raze de soare într-o frunză

sub prima ninsoare din anul acesta, în parcul gol aud muzică de pian ce vine din mine sau de dincolo de mine din secole trecute și mă întreb ce a simțit primul om vazând ninsoarea încerc

nestiut te-aș fi întâlnit într-o zi cu soare, dar cred că am trecut pe lânga tine, pe bulevardu Lacul Tei, pentru că....pentru că mă uitam la cer. Da! Asta trebuie să fie explicația...ma