La cât trebuie să îmi pun alarma să mă trezesc lângă tine?

În ce an? În care viață? În ce anotimp? În care înfățișare? În ce dimineață nu va mai trebui să-mi întind mâna prin pat, căutându-te? În ce dimineață vei fi tu primul lucru pe care îl voi vedea, iar eu nu va mai trebui să mă întreb dacă ai rămas? În ce viață vom avea timp? Timp să ne iubim fără teamă. Timp să nu ne mai grăbim. Timp să nu ne mai numărăm ultimele secunde. Timp să ne privim fără să ne gândim că, într-o zi, acea privire ar putea fi ultima. Poate că, într-o altă viață, ne vom întâlni mai devreme. Poate că ne vom recunoaște din viețile de dinainte. Poate că nu vom mai avea nevoie să pierdem ani ca să înțelegem cât de mult ne-am dorit unul pe celălalt. Sau poate că te voi găsi din nou într-o altă formă, într-un alt anotimp, într-un alt oraș, într-un alt timp. Și poate că, de data aceea, când alarma va suna, nu mă voi mai întreba cât timp mai avem. Te voi privi dormind lângă mine și voi ști: De data asta, va fi până la bătrânețe.