Mediu
La mine in bloc:
De la vecina de jos miroase, de pe balcon, a mâncărică de cartofi,
mâncarea preferată a soțului, după o săptămână atât de grea pe șantier.
Vecinul de sus se iubește cu prietena lui. Doi nebuni, îndrăgostiți peste cap.
La etajul unu pe hol miroase a pâine proaspătă.
La patru se cântă „La mulți ani!”. A venit nepotul la bunica și de-abia putea prichindelul acela să-i țină bunicii tortul. Poate va fi ultima ei zi de naștere. Poate aceasta va fi ultima lui amintire cu bunica.
În lift miroase a parfumul vecinului de la trei,
acel parfum, fix, la aceeași oră.
Și mă gândesc că până și mirosurile
știu să se întoarcă acasă.
La vecinul de lângă mine
sună ceasul cu cuc de câteva ori,
acel ceas rămas amintire de la tatăl lui,
singurul obiect care n-a încetat să bată.
La vecina de la cinci se văd roșiile pe balcon.
Iar la mine…
la mine e liniște.
La mine se aude ecoul râsetelor copiilor de la grădinița de lângă. Se aud bicicletele trecând și claxoanele, în timp ce copiii fac întrecere.
La mine nu miroase a mâncare.
La mine e liniște.
La mine este aprinsă o lumânare parfumată.
La mine patul e făcut și pe jos e șters.
În bucătărie e curat și nu e niciun fir de praf. Plita și cuptorul sunt neatinse.
La mine oglinda este curată, iar camera nu are perdele.
În frigider nu mai știu când m-am uitat ultima dată.
A venit vecina de la doi și mi-a dat o bucată.
De plăcintă. A zis că are diabet și că plăcinta e de la nora ei.
Am mâncat-o cu bucurie și mi-am amintit de mine,
de prăjiturelele și plăcintele mele cu brânză și de mere,
de torturile pe care le făceam, nu doar de zile speciale,
ci și așa, pentru o miercuri după-amiază la cafea.
Am gustat și am simțit dragoste în acea bucățică.
Mi-am adus aminte cât suflet, câtă mândrie și câtă iubire puneam în tot ce găteam.
Da, nu sare. Totul până la sare.
La mine?
La mine e a treia săptămână și coșul de rufe nu are suficiente haine nici măcar pentru o mașină de spălat.
La mine vaza mea e fără flori.
În acea vază nu voi pune nimic, pentru că ea este deja plină cu alte flori. Cele mai colorate și mai bine asortate culori.
Pentru că vara aceea a rămas în ea,
cu acele flori de soare,
cu trei crini sălbatici și o crenguță de eucalipt.
Acea vază are o poveste
mai frumoasă decât a noastră.
Ce ironie…
O vază de care cineva s-a lepădat
a ajuns să păstreze mai multă iubire
decât două suflete care și-au promis
că nu se vor pierde niciodată.
Folosită, apoi nedorită și aruncată la gunoi, găsită de noi acolo, în drum spre lac, așa cum o făceam de obicei.
Tu ai avut grijă și ai umplut-o de fiecare dată cu flori, iar eu mă uitam non-stop la ea, fiind lângă mine în timp ce lucram, mă îmbrăcam sau stăteam pe canapea.
Iar acum, vaza e goală.
Și nu despre vază este vorba, ci despre sufletul meu.
Pentru că eu vaza încă o văd cu acele flori de soare și cu crinii cu multe petale.
Mă uit vizavi la blocul din fată,
iar acel vecin cu neonul lui in casă,
poate are un laborator, greu să cred,
trebuie a fie bucătăria, așa se pare.
Iar doua apartamente sub el, se uita o femeie la un serial cu crime.
La stânga in fiecare seara sus la mansarda,
se vad pe tavan steluțe dansând.
Iar la dreapta, alta mama cu copilul face teme.
Iar la mine?
La mine e doar ceai fierbinte. Nu mă așteaptă nimeni.
Ai mei mă așteaptă la telefon să vină vineri.
Mă mai sună tata, pentru că știe,
că nu pot mânca singură.
El, pe camion,
iar eu, doar cu o farfurie.
I-aș face o ciorbă,
așa cum îi place lui,
încă fierbinte, cu pâine
și o lingură de smântână.
Aș vrea să-l aud spunând că e bună,
să-l văd așezându-se la masă,
să mai existe o voce în bucătărie,
să nu mai spăl doar o farfurie.
La mine?
Pe mine mă prinde vecinul
din blocul din spate
și mă întreabă:
„La tine nu arde lumină.
Ești sigură că ești acasă?
Am sunat să-ți dau mere,
dar nu ai deschis.
Bicicleta ta era acasă.”
Și poate că omul nici nu știe
cât de mult poate să doară
o întrebare atât de simplă.
Da, sunt acasă.
Doar că acasă nu mai înseamnă
neapărat să fii așteptată.
La mine miroase a haine curate,
proaspăt spălate, când deschid dulapul.
La mine prosoapele sunt călcate
și poate că la mine merge și frigiderul gol,
pentru că poate vecina de jos
îmi va da un castron.
La mine…
Merge de pe calculator,
prin boxa din cameră,
o filmare din telefon, pe repeat,
iar eu stau sprijinită de mobila
din bucătăria de alături și ascult.
„O portocală,
uite o portocală,
vrei o portocală?
Uite o portocală pentru tine.”
Și o iau de la capăt.
Iar și iar.
Ca și cum, dacă aș asculta de destule ori,
n-aș mai simți că lipsește ceva.
La acel sunet
la care ar putea răsuna vocea ta,
venind din camera de lângă,
în timp ce eu eram prin bucătărie.
Nu pot să mă împac. Mă uit la ea.
Bucătăria mi-a ajuns cel mai mare
și singurul dușman.
Poate pentru că acolo încă te aud.
Un ceai in cana mare la o lumina de lumânare,
si pe geam se vad lumini in pătratele,
la unii mai cu un bec chior la ații neoane.
Alții se iubesc, alții își numără banii.
La mine se vede aburul de la ceai in lumânare.
...
La mine era pe altă stradă.
Nebuni de dragoste, cu geamuri aburite
și vecini bătând cu mătura în perete.
La mine, pe altă stradă,
miroseau a plăcinte.
La mine era ușa de la terasă deschisă,
să iasă căldura din cuptor,
odată cu pâinea fierbinte.
La mine, pe altă stradă,
se dansa in bucătărie într-un legănat fără cuvinte.
Pe altă stradă ne uitam la Chefi la cuțite.
La noi, pe altă stradă,
bucătăria era mereu fierbinte.
La noi era vaza plină de flori și fericire în suflete.
La noi masa era rotundă
și plină de bucurii.
Acel frigider vechi,
unde scria cu creta:
„Te iubesc. Bine ai venit acasă!”
La mine, pe altă stradă,
era tortul cu mere,
iar borcanul cu sare veche
mi l-ai golit de trei ori.
La mine, pe altă stradă,
era bicicleta în grădină.
Mai ții minte?
0028
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andra Diana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 1.099
- Citire
- 6 min
- Versuri
- 151
- Actualizat
Cum sa citezi
Andra Diana. “Mirosuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andra-diana/poezie/14206156/mirosuriComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.