Poezie
celui care mănâncă numai miezul de pâine
1 min lectură·
Mediu
când ești singur să mă iei în mâini ca pe o cenușă caldă
și să vorbești cu mine despre clipă
nu te speria dacă-mi sedimentez înconjurul în fața ta
și-ți spun că din prea multe iubiri nu se naște una mai mare
apoi te las în pace să-ți plângi și tu plânsul de după-amiază
în siesta cotidiană
unde sunt aripile tale
de ce le-ai lăsat să evadeze din spatele cu găuri și glas
de ce șchiopătezi la fiecare porție de viață
și-arunci flegmatic în mine cu zile fără aer
probabil că vor mai veni continuări și băuturi
râsete halucinante și poeme de noapte dictate altor femei casnice
cărora să le definești fericirile planificate la o cafea și-o țigară fumată pe din două
dar
când ești singur să mă iei în mâini ca pe o cenușă caldă
și să vorbești cu mine
afară va începe prima ninsoare adevărată
iar pulsul ți se va mări numai atât cât să te cuprindă într-un hohot de tăcere
002165
0