Anca Tanase

Spaima de… fiecare vrea să lase ceva în urmă un copil, un poem, o icoană… ne e frică de moarte, de noapte, de frigul ajuns la inimă… e și acesta un soi de botez, întors… primim

Coboară un frig pe șira spinării până-n călcâie șarpele rece, blestematul, cunoașterea se plătește da, se plătește, așa e drept Ah, ochii, urechile, gura se vor umple de

Au fost unul și una, un el și o ea într-o clipă anume, Cineva i-a aruncat în Aleph punctul cel fix, născătorul a toate le-a dat contopirea în unul într-un târziu au plecat, întâi

Tinerețe Îți amintești de calul ruginiu ce ne purta încet prin înserări și ierburi despletite prin poieni ? Pluteam ușor dintr-un amurg în altul legănați, purtând în ochi fântâni cu ape

Când mă gândesc la tine, îmi răspunzi printr-un vers în culorile toamnei și ale dorului... iar eu ascult, făptura ta de stampă japoneză, țesând în mine-un cântec, o curgere de frunze.