M-am reîntors la Cioran...Întoarcerea \"fiului risipitor\"...Dar nu voi ramâne multa vreme.Voi pleca din nou, pentru a risipi ceea ce e prea mult in noi: superficialitatea. Aparente in care ne
Sunt zambet stins
In ideal oniric
Si ma agat in disperare
De lacrima-mi ce doare.
Ingenunchez cu flori pe frunte
In cimitirul azilului de soare.
Adorm pe-al meu mormant,
Tacere,lipsita de
Alergam prin iarba sa prind fericirea din urma
Si-am ranit un greier frangandu-i cantul.
De undeva din intuneric,a tasnit izvorul tacerii
Si noptile au devenit nemuritoare si reci.
Sunt amurg in amurg...
Chiar si crinul alb si inocent
Din mana mea murdara,
vapaia asfintitului l-a inrosit.
Adorm pe mal, mirosind
unicul meu crin rosu
Cu ultima mea suflare...
Splendoare si
Plang ploaia ce ma duce
Cu gandul odelor tristetii...
Ma trage-n jos ca plumbul
Gri-cenusiu al toamnei vietii.
Nu-mi place ploaia
Ce-mi asuda sufletul;
Nu-mi iasa-n cale
Dar imi privesc
Oglinda mea
E-n filele candid intoarse...
Proza,poezie si jurnal.
In imensul ocean
Al singuratatii mele
Sunt legendara sticla
Cu S.O.S-ul banal.
Epilogul e mereu
Un inceput veleitar...
Te primesc uneori ,duh al nemuririi reci,
Cu bratele deschise, tremurande.
Dar daca-as sti ca te-ai putea indupleca,
Ti-as cersi doar o infima raza de caldura,
In schimbul tuturor miliardelor de
Nu esti tu de vina
ca soarele meu e cenusa,
ca ratacesc in constelatii de neon...
Si nu esti tu de vina
ca-n mine totul pare paradox.
Nu tu, destin incremenit
m-ai aruncat in lacrime de
Zdrobesc in picioare
Lacrimi cristalizate de vant
si-n talpile mele
cresc radacini ale dorului
de departare...
Si plec...
Dar nu mi se urneste decat gandul.
De-o mie de ori
