Poezie
concludent
1 min lectură·
Mediu
văd cu umbre
știu că odată ce ating întunericul
o bulă de lumină se sparge
e ca atunci când tata mă ducea să-i văd "garsoniera"
drumul până la cimitir era o încercare
tata era harnic
ducea bicicleta de coarne
se credea un fel de zmeu paraleu
gata să învingă moartea murind
stătea pe marginea locului ales cu două cruci ridicate
în timp ce soarele arunca umbre în jurul nostru
pentru o clipă
dispărea lumina
și rămânea o neînțelegere
abia atunci începeam să formulez întrebările
tata își făcuse temele conștiincios
așa îi învăța și pe copii, la școală
locul, lespedea, crucea, cuvintele care ne spuneau
că noi n-am fost ca el
că el a fost ca noi
nu știam atunci deloc ce va mai rămâne
nu știam nici cum vor fi diminețile
în care așteptam ca primul
care să-mi spună la mulți ani
avea să se joace de-a tăcerea
și să nu mai tragă cu praștia niciun cuvânt
era cert
se pricepea al naibii de bine
la fel cum a scris în poezia lui
despre ultima lecție de zbor
abia atunci am înțeles
cum e să merg
mai departe fără el
011.231
0
Sper să înțeleagă și copiii care se dau pe ea...
Foarte bine!