iluzii cu aer de vară

Degeaba nemulțumirea acum când sfori au legat de cuvintele noastre ca să atârne, cu capul în jos orice adevăr am spune. Mirarea noastră lunatică e un fel de semn de întrebare pus pe nicovală, bătut până la călire, transformat într-o linie cu punct, să nu uităm cum se scrie despre durere. Dincolo de noi, alții, privind lung în aceeași direcție, lăsând sfinții să se roage, poate ei sunt mai mulți, și nu "proști, Măria Ta". Nici nu știi cum e mai bine. Să devii o holograma pe care n-o pot atinge ori același om ce mușcă din pâinea cea de toate zilele cu rugămintea de a nu mai cădea în ispită?! Vor ști ei mai bine, până când adevărurile spânzurate vor fi simple picături scurse într-un pământ ce nu mai e demult al nostru. Despre identitate, nici nu vom mai putea vorbi. Eu sunt tu, tu ești ea, ea sunt eu, eu sunt... cine sunt?!