Poezie
Birdie 12
1 min lectură·
Mediu
Birdie nu știa de ce
stelele n-au picioare;
poate pentru că ideea de cer
înseamnă mereu sus
și cum doamne iartă-mă
să mergi cu capul în jos?
O s-o întreb într-o zi
de ce viața mea are și sus-uri
și jos-uri…
o fi pentru că
toate crucile stau înfipte în pământ?
Sau poate pentru că
arborii își lipesc de tălpi rădăcinile
să-i suporte drumul
cum viața mă suportă-n buzunarul ei strâmt
unde abia se mai strecoară lumina?
Birdie nu știa de ce
stelele n-au picioare…
doar colțuri pe care
le poți așeza pe fruntea mea
cum vrei
ca să-ți strălucesc în același buzunar
unde-ai aruncat cândva un simplu cuvânt:
Copilă!
Hai, Birdie,
fă-te cântec în ramurile mele
și înalță-mă,
prin tine să urc
până-mi voi sparge fruntea de cerul sticlos,
ca să uit cine sunt și să-nvăț
de ce stelele privesc mereu spre pământ
unde crucile fug din brațe de arbori
pentr-un cuvânt…
Același cuvânt!
001391
0