Poezie
Doi – zece: pescarus!
1 min lectură·
Mediu
Liniștea se destramă pentru mine,
Șoaptele aievea se aleargă prin așternut,
Visurile se ating, fierb, se frâng
In tăcere…
Pescărușule nu mai fugi!
Mă simt pierdută fără țipătul tău vitreg...
Orașul ăsta e un orfan fără mare
Crestele de oțel sunt triste fără stânci
Și geamurile lor sticlesc de lăcomie!
Ha ha ha!
Þi-e foame de libertate?
De ce stai atunci pe tomnatica macara
Ce face matanii scârțâite
In fața ferestrei mele?
E doar o minciună.
Vrei familie?
Nu vezi că-i plin de câini vagabonzi?
Ești pasăre, tu zbori!
Aleargă peste blocuri! Te implor!
Aaa!..Ia și sfoara asta.
Prințul ma așteaptă după norul trei!
Visare, visare,
aripa ți-e moale,
însă ciocul tare.
Ah! Ce visare… Pescăruș te rog,
Nu fii hapciu, ia du-te și lasă-mă
Să fug de mine undeva prin zare..
Ori totul mi se pare?!
Doi-zece! Doi-zece! Probă de microfon…
17-07-2006
002.852
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ana Roxana Ciupuliga
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 143
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat