Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Fereastra.

2 min lectură·
Mediu
Am scos ultima fărâmă
De răutate din adâncuri
Și am supus-o unui îndelungat
Proces de indiferență,
Crezând că astfel,
Voi putea curge lin,
În pași tiptili,
Spre o fereastră prin care
Pătrunde soarele unei lumi pure,
Menită să îmi redea puterea
De a străbate întregile transparențe
Ale unui cer nou, plin de enigme,
Răsfirate în mormane de cercuri
De lumină,
Întocmai pentru ca eu
Să pot descifra cum se simte
O primă adiere a unei noi viziuni...
Răul este în noi.
Am scos prima fărâmă de pesimism
Din adâncuri,
Și am încercat să întretai zarea
Într-un mod optimist.
Am încercat să sângerez adesea
Într-un mod optimist;
Am încercat să vad mizeria
Ce ne înconjoară într-un mod optimist;
Dar ghici ce!
Am văzut reflexiile
Morțiilor în viață
În geamurile unei noi ferestre,
Spre care cu toții alunecăm abrupt.
Mai târziu, am înțeles că eu
Sunt precum o fereastră.
O fereastră prin care pătrund
Vibrații pure, sonorități sparte,
Înțelesuri de fiere și atâtea lumi
Câte eu permit să treacă.
Cu toții suntem precum
O fereastră individuală;
Care la rândul ei este înghițită
De un alt portal,
Procesul repetitivității desfășurându-se
La infinit.
Soluția este în noi.
Însă nouă ne place
Să purtăm numere de ordine
Și să fim așezați într-un cerc strâmt
Injectat cu întuneric
Decât să aspirăm către cercuri
De lumină răsfirate.
001.928
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
220
Citire
2 min
Versuri
50
Actualizat

Cum sa citezi

Ana-Maria Mateescu. “Fereastra..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-maria-mateescu/poezie/13989509/fereastra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.