Poezie
Crepuscul
În
1 min lectură·
Mediu
Ne dizolvăm pe noi înșine
În aburi de crepuscul delirant.
Se sparg în noi în frânturi
De sticlă ,
Culorile vieții,
Ale morții premature.
Se fixează în interior
Gânduri nebănuite,
Pline însă de limbaje mult prea comune.
Curg în ropote de vid.
Mă transform într-un cadavru plin de idei
De fiecare dată când sunt atât de translucidă
Încât treci cu ușurință prin mine,
Și mă reduci la o muțenie sâcâitor de deșirată.
Sunt incapabilă în a-ți scormoni
Prin unghiurile de fiere.
Mă arunci în crepusculul fiecărui lucru
La geneza căruia am participat.
Sunt în fiecare lucru pe care l-am atins.
Sunt în tine. Sunt în mine.
Sunt În.
Sunt deșirată și îi las fiecărui om
Măcar câteva fire de praf
Menite să se depună
În cele mai nepotrivite locuri,
Pentru a-i aminti că sunt acel junghi
Căruia îi place să străpungă
Adânc în nerv.
Se preling în noi
Dureri nedisimulate.
Crâmpeie de viață.
Estompări silite.
Începuturi și temeri de sfârșit.
Crepuscul
001.765
0