ana maria bumbea buhas

Ochii tai i-am simtit magaindu-mi pielea Cuvintele tale le-am simtit asezate cuminte pe mine Mainile tale imi chemau gandurile spre tine Imi vorbeai frantuzeste in cuvinte romanesti Si

Fragmente de timp îmi lunecă în gând.. Mă regăsesc copil din nou cu zâmbetul mamei adunat peste zi Cu ochii ei mari încercând din viața ei să-mi lase și mie… Mirosind a acasă și cald a

Din cer îmi picura o stea pe pământ… Soare, Aruncat peste timp… Oare cât a trecut de când Ochii tăi triști trăiesc în retina ochilor mei? Întuneric de zi… Cu gânduri desculțe La plimbare prin

Azi... Azi am vazut-o pe…ea Cea careia i-am distrus viata… Visele, drumul, sperantele… Cu inconstienta mea nestiuta Era inca frumoasa… Poate doar adunate pe frunte Griji. Dar ochii…ochii erau

Am crescut oarecum împreună…de parcă m-am născut odata cu tine, Ca și cum am fi fost amândoi frați. Ai carei mame? Þi-am lăsat sa descoperi lumea prin mine, Mă simțeam ca și tine...copil Și-mi

Noapte cu bucăți de ceață Aruncate pe stradă... Mă plimb prin ele. Și Amestec gânduri si drumuri. Mă rătăcesc în adânc Târziu Ajung la Casa cu trei pisici... Mă adun pe firul ierbii cu

Din adâncuri de gând mai construim…amintiri Și din ochi de copil…le privesc Sunt tot ochii mei… Doar că timpul mi-a așezat în față spații, și lucururi, și oameni Timpul...l-am inventat

Adun roșu de toamnă în mâini… Și ochii tăi adânci imi picură-n priviri Toamna mă strânge de gânduri.. Mă cheamă cu mirosul tău… Cu mâinile tale alunecând pe mine… Ca-ntr-o dureroasă alergare a

Pe el il chema Lisiviu si purta ochelari peste niste ochi albastri. Si toata ziua…taia oase, uneori si noaptea. Cateodata insa vizita cate o fata, fara stirea nevestei si era mandru de

Necuvintele au crescut in timpul pierdut dintre noi… Pana cand atingerile noastre s-au scurs nefiresc, lasandu-ne goi Cerul, casa de amintiri…poveste de o data in viata…s-apoi Drum fara lacrimi cu