Poezii

Din adâncuri de gând mai construim…amintiri Și din ochi de copil…le privesc Sunt tot ochii mei… Doar că timpul mi-a așezat în față spații, și lucururi, și oameni Timpul...l-am inventat

Noapte cu bucăți de ceață Aruncate pe stradă... Mă plimb prin ele. Și Amestec gânduri si drumuri. Mă rătăcesc în adânc Târziu Ajung la Casa cu trei pisici... Mă adun pe firul ierbii cu

Adun roșu de toamnă în mâini… Și ochii tăi adânci imi picură-n priviri Toamna mă strânge de gânduri.. Mă cheamă cu mirosul tău… Cu mâinile tale alunecând pe mine… Ca-ntr-o dureroasă alergare a

Fragmente de timp îmi lunecă în gând.. Mă regăsesc copil din nou cu zâmbetul mamei adunat peste zi Cu ochii ei mari încercând din viața ei să-mi lase și mie… Mirosind a acasă și cald a

Am crescut oarecum împreună…de parcă m-am născut odata cu tine, Ca și cum am fi fost amândoi frați. Ai carei mame? Þi-am lăsat sa descoperi lumea prin mine, Mă simțeam ca și tine...copil Și-mi

Din cer îmi picura o stea pe pământ… Soare, Aruncat peste timp… Oare cât a trecut de când Ochii tăi triști trăiesc în retina ochilor mei? Întuneric de zi… Cu gânduri desculțe La plimbare prin

Pe el il chema Lisiviu si purta ochelari peste niste ochi albastri. Si toata ziua…taia oase, uneori si noaptea. Cateodata insa vizita cate o fata, fara stirea nevestei si era mandru de

Azi... Azi am vazut-o pe…ea Cea careia i-am distrus viata… Visele, drumul, sperantele… Cu inconstienta mea nestiuta Era inca frumoasa… Poate doar adunate pe frunte Griji. Dar ochii…ochii erau

Ochii tai i-am simtit magaindu-mi pielea Cuvintele tale le-am simtit asezate cuminte pe mine Mainile tale imi chemau gandurile spre tine Imi vorbeai frantuzeste in cuvinte romanesti Si

Necuvintele au crescut in timpul pierdut dintre noi… Pana cand atingerile noastre s-au scurs nefiresc, lasandu-ne goi Cerul, casa de amintiri…poveste de o data in viata…s-apoi Drum fara lacrimi cu

Aș vrea suflet de tablă să crească în mine Să nu simt tăcerile tale bătând la ferestrele mele. Aș vrea ca privirile mele să curgă-napoi Să nu văd cuvintele tale Scrise în limba tăcerii. Aș

Pe casa din lume Ne-am găsit liberi Tu și eu Cu gânduri Filozofând Despre viață… Cine suntem? Niște mărunți ce ne place să credem că am inventat Necuprinsul… Dar noi Amărâte făpturi Ne

Mă plimb rătăcind pe Pământ Și nici măcar nu știu uneori cine sunt. Mă agăț de mine și scriu. Necuvinte îmi zboară prin gând și netimp Mă chinui pe mine să fiu cum nu sunt Și de ce lacrimi îmi

Luna îmi crește Albă În noaptea din gânduri Și stelele-mi Mușcă Din întunericul ei. Mă plâng În suflet Pe mine. Aștept necuvintele Să-mi crească Metamorfoze În forme De om Tu...

Născută în timpul când frunzele se pârguiesc a toamnă, când ruginiul din păduri nu înseamnă melancolie ci drumul pregatit în alb zăpezi... din care verdele crud de viață va

Fereastră albastră ruptă din noapte acolo unde... se pierd... cer și pământ mare și vânt căutând orizont... ...nevăzut ... neștiut, albastru... de noapte încărcat... plin de

Poate că tu ești... o jumătate din drum sau poate ca eu sunt... o jumătate din drum și timpul din noi se oprește sau ne gasește undeva în locul în care... eu... și cu tine tu... și cu

Muntele îmi cheamă gândul cu șoapte de lună îl las să mă strige pe nume în aburi de noapte sa zbor... Marea mă cheamă albastră ruptă din noapte cu șoapte în valuri o las să mă

La ceasul la care timpul se plimbă în noapte mă las furată de gând să zboare spre tine să pot să te privesc cu ochii închiși așa cum numai eu știu că tu ...îmi ești. Mă las purtată în