Sub cerul înnorat,
Cele mai triste versuri,
Scrise de mine pentru tine,
Cel la care am ținut mult!
Vreau să te am aproape de mine,
Să te țin in brațe,
Să te sarut sub ploaia,
Ploaia de
Afară ninge viscolit,
Semn că iarna a venit,
Peste văi,munți și sate
Casele impodobite toate.
Cu fulgi mărunți dar repezi,
Care cad ca niște lacrimi,
Adunând-se zapezi,
Peste câmpurile
Poate că e de ajuns să respir,
Să respir foarte lent,
Să recuperez fiecare lucru din mine,
Dar nu are sens,acum că nu ești
Acum oare unde ești?
Pentru că nu mă pot obișnui,
Decembrie a
Mai demult,
Hoinăream,
Sub lumina stelelor
Și cântam incetișor,
Peste cheamul fetelor,
Ca-ntr-o zi,
Un om rău
A găsit în urmă
Un păcat nevinovat,
Și din sat m-au alungat.
Ș-am ajuns,sub un
Mi-am dat seama printre ce oameni trăiesc
care au inima de gheață,care nu știu să iubească,
trăiesc pe-o lume a lor,
Unde toți sunt de gheață,
Nu au soare în suflet,
Inima lor este pătată de
Sunt eu,
Sunt numai eu
Într-o cameră goală
Uitându-mă pe pereți
Parcă văd numai sânge,
Care curge.
Parc-aud o voce,
Care mă strigă,
Care mă înspăimântă.
Încerc să ascult
Fiorii mă
Prietenie adevărată constă,
În încredere și înțelegere.
Tu ești cea mai bună prietenă,
Iubitoare și-nțelegatoare.
Mi-ai fost mereu alături,
Chiar și în momentele mai grele
Am fost ca două
În flăcările iadului,
Oamenii tremură.
De frica diavolului,
Care oameni omoară.
În lumina raiului,
Oamenii trăiesc veșnic
Cunosc simțul râsului,
Alături de Fiul Domnului.
Între rai și
Îngerii sunt ființe spirituale
Ei mor când oamenii se nasc,
Sunt și ființe rele,
Care stau în iad.
Ei păzesc asupra oamenilor
Ferindu-i de toate relele.
Însă diavolul îi convinge,
Să verse