Poezie
fericire
1 min lectură·
Mediu
frumusețea ca podoabă,
coroană pe capul tinereții
frumusețea zilelor petrecute,
în iubire scăldate
în rouă de lacrimi sărate plânse
pentru că faptele trecutului
se acumulează-n prezent
pentru că fragilitatea inocenței doare
pentru că tinerețea este o povară
a întrebărilor ce timpul le macină
pentru că graba de a găsi un răspuns
încătușează inima
și îndepărtează sufletul de trup
frumusețea încoronării de către viață
a unei dorințe toride
de a fi fabuloasă
uite-mă aici la margine-ți plâng
în extreme trăiesc
în picioarele goale te simt ca
pe cioburi,fericire zruncinată
ce-mi jumulești trupul de piele
și inima de trup
ca timpul să mă lipsească de ele
și să-mi fie sufletul pierdut.
idiferent dacă-i durere
fericire îți voi găsi numele
înscris pe tot ce viața are să-mi ofere.
023136
0
ce faci cu astea ? eu nu pot auzi asa ceva decat din gura angelei similea sau gabriel cotabita sau holograf.
referitor insa la ultimele 2 strofe ele sunt mai putin sensibiloase. chiar sunt misto si imi plac. cu exceptia rimei ofere/durere.