stare
mă apropii de lumină cu fiecare pas ce-l fac negrul se adâncește în abis ca cerneala în apă gânduri de acuarelă și foi albe explozii solare și foc cerul deschide scena zboară-mi
vis
am încetat să scriu și mă îndreb de ce câteodată toată durerea asta care se acumulează în inimă dă pe afară și tac nu mai pot spune nimic stau lângă geamul prin care privesc lumea de
paradox
admit,imit fac asta să cresc și cresc formez cercuri din spațiul ce rămâne gol să le lărgesc magnetizmul drumurilor ce te aduce la ele deși sunt paralele magnetizmul celor ce se
nimic de spus
miroase a lacrimi și crede că orice acțiune înseamnă violență ,doare atât de tare .orele trec, o data cu ele îmi vând sufletul cerințelor celorlalți care îmi cer inima pe tavă ca să o devoreze și
fericire
frumusețea ca podoabă, coroană pe capul tinereții frumusețea zilelor petrecute, în iubire scăldate în rouă de lacrimi sărate plânse pentru că faptele trecutului se acumulează-n
jucarii
suntem copiii celor care au învățat înaintea noastră; istoria ne învață cine am fost școala ne educă să știm apoi ne atârnă capul care poartă un nume de ion de ioana de turtă sau de
raze
tot ce am cules ... din acest mers grăbit și îndrăzneț în viață a rămas amintire petrec cu tine clipele în care îmi cerșești cuvinte, gânduri, sentimente și multe defapt tot ce am îți
suflete
mi-a părut bine că am ajuns atât de departe cu multe păreri și fapte am arătat mult curaj, în ochii tăi prevedeam înșiruiri de fapte monumete, trupuri goale și
un zâmbet
uitam să-mi răspund la întrebări: ce mai faci? te simți bine? în dimineața asta faza cu ceaiul băut dimineața nu ține... în ziua de azi caut cărți și zâmbete când se citesc în
