Ana Costiniu

Imi place mult ideea de poezie construita pe interogatii retorice...\"daca ne-am lipi obrazul pe cartea ingalbenita
soptind
poetii ne-ar ierta neindemanarea?\" - elogiul poetului...tu ai ierta? eu da...cu toate ca esti mai \"poet\" ca mine...

Interesant de reala expunerea copilului ca pe un \"Dumnezeu naiv\"- \"el cu un pumn de tarana
si un fir de iarba
nastea vise \"
Poemul tau este adevarata senzatie a copilariei, transpusa in vorbe...Sperba ideea...

Draga Adrian, mi-a placut foarte mult sonetul tau, ca analiza psihologica a omului care este singur si haituit, chiar si atunci cand, de fapt nu e singur. De fapt, mai ales atunci. E un sentiment pe care toti il simtim la un moment sau altul, iar tu l-ai incadrat grozav...