ana andone

Era un schimb inedit, Căci niciodată EL și Ea Nu-și mai dăruiseră Iubirea Într-o frunză... În verdele viu Se împleteau cerul blând, Lumina lină, Auriul ochilor ei Și sufletul lui Plin de

Ea are ochii aurii...și strălucirea soarelui le dă aspect de chihlimbar.Azi ochii ei s-au colorat în gri și au cuprins tot plumburiul cerului . Se lăsase dezvăluită ...poate pentru că își trăia de

Am închis fereastra De teamă să nu-mi zboare Gândurile cocori... Pliez cu grijă Esențe de emoții, Vis lângă vis. Doar un senbazuru Mă mai desparte De inima mea.

și tu de ești cristal, eu apa vreau să-ți fiu adâncind în mine armoniile tale celeste și dacă sunt cristal, oțel aș vrea să-mi fii vibrând armonici superioare din fragilitatea mea sonoră.

Fluturii nu plâng niciodată, lacrimile lor sunt sâmburi de rouă cu care ei vindecă florile de dureri sufletesti, de reumatisme și gută. Am privit odată adânc într-o lacrimă minusculă de

1.Dorinta Sa-mi cumpere-o vara fierbinte, Nimic mai mult nu ii cer, Nu vreau adanci juraminte, Nici luna,nici stea,nici mister! O vara nebuna,nebuna... Atata as vrea sa imi dea. O vara

Îmi rodește sub unghie sămânța unui curcubeu, lumina îmi urcă lin în palmă și nu închid pumnul pentru că visele sunt minuni zburătoare. Adorm secunda în clepsidră și stau așa cu iubirea în

el venea întotdeauna pe același drum între degetul arătător și inima ei se veșnicea clipa frunze și flori păsări același cântec albastru o legăna o ducea o pierdea...

Știu că ieri erai fericit... Dar nu puteam să te las Rătăcit într-un ieri. Degeaba te îngropi În tristețea de azi... Încăpățânat ai fost De când te știu... Știu că îți vrei Porția ta

Și mi-am fixat iubirea scară la streașina cerului, pe ea să mă înalț. Ciudat fenomen, căci scara mă coboară mereu adânc în mine. Poate că iubirea nu-i în cer, Poate că cerul nu mai e

Tu nu m-ai plămădit din lut și nici din coasta ta. M-ai coborât din gând și te-ai trezit cu mine în palmă în timp ce- ți măsurai cu ochii linia vieții. Acum trăiesc în palma ta destinul unui

e-o mare între noi de gânduri, de visuri, de cuvinte, de cer și pământ și de dor e-atâta mare între noi și caii mei albi măsoară nebuni în copite depărtarea dinspre mine vuiește marea împrejurul

În pătura verde Scântei parfumate, Triluri din iarbă, Chemari în liniștea caldă. Și-o minge portocalie Leganată de oceanul de stele.

Dacă ți-ai negociat viața Pe confortul închis Într-o sticlă de parfum Lancome, Poți privi spectacolul Printre zăbrelele Locului confortabil de la lojă. Dincolo sunt ceilalți, Fără

tăceri în noi se înfioară câte-o clipă mai ești? mai sunt? ne mai iubim din când în când un gând din ieri mai ești mai sunt ne mai iubim? măcar în gând din când în când

Tot divorțez de mine însămi în diminețile cu răsărituri gri. Avem multe de împărțit : gânduri,dureri,iubiri,amintiri. Și nu găsesc linia dintre mine și mine ca să pot înfăptui

m-ai zărit de departe eu număram ghiocei mi-ai prins o frunză în păr gestul tău putea îmblânzi căprioare duceai atâta toamnă într-o frunză! acum toamna curge lin prin mine și

mai știi? când ne iubeam ploua cu stele și cerul era atât de adânc și noi credeam... credeam că e loc în cer pentru toate zborurile noastre. de la o vreme au început să cadă păsări mai întâi

Intinderea matasoasa de verde Daruindu-se luminilor line Reinvie in mine armonia pierduta Cand mi-a rasarit sub unghie Prima pana de cocor Si sufletul mi se imbata cu vis de zbor. Sub

Foșnește albul în mătăsuri pe șira spinării îi urcă aromele de tei până sus,foarte sus, de unde începe ploaia de simțuri șiroind armonii dintr-un bandoneon carnal.

Lunatica făptură prinsă în trupul meu frământă aluatul nopții în tăcute insomnii, în timp ce multiplică bănuți de lună plină în oglinda unei lacrimi adâncind înălțimi.

uneori doare marea, depărtarea, se sufocă aerul în straturi între noi și câte o primăvară anemică se mai sinucide pe la echinocțiu spânzurată de tulpina firavă a câte unui cuvânt asta