Timp

Și vântul pustiu îmi scutura părul, și cerul grizonat îmi strângea mâna, și timpul urât îmi slăbea văzul. Nu cunoșteam strada și nici nu voiam. Era nouă și mirosea a toamnă, dar era o primăvară prematură și ploua. Îmi auzeam ecoul pașilor pe piatra rece, era un cântec sec, constant, fără tonalități, trist. Mâinile-mi căutau căldura, dar nu găseau decât o liniștită răcoare. Se înnopta, dar nu voiam sa merg acasă, îmi voiam mintea limpede și curată, nepătrunsă de gânduri lumești și parcă nici căștile nu-mi izgoneau cunoscutul. Îmi simțeam trupul lovit de frig, negru și necunoscut. Și nimic nu-mi fura prezentul.