Am plecat

Simplitate si profunzime la un loc! Versurile dumneavoastra au darul de a trezi in cititor acel crestin veritabil care, in rest, zace in adormire.

Fotografa cu tanara de la fantana din Piata Universitatii este foarte frumoasa. Un simbol al sperantei. Se tot spune ca mineriada a fost o impostura, ca cei imbracati in mineri nu erau mineri. Si eu cred la fel: indaratul hainelor de mineri se ascundeau de fapt oamenii.

Imagini frumoase ca niste flash-uri fara legatura. Nu stiu, imi pare ca poezia de fata (si nu e numai cazul acesteia, foarte muti poeti de pe acest site procedeaza la fel) este un fel de ghicitorare a carei dezlegare este nu imposibila, ci inexistenta. Stilul este realmente unul de ghicitoare, dar, repet, fara raspuns. A devenit o performanta poetica azi nu sa trezesti sentimente deosebite, noi s.a.m.d. ci sa bagi cititorul in ceata. Cu cat mai in ceata este cititorul (si scriitorul) cu atat mai adanci sunt versurile si trairile sale. Dati-mi o singura semnificatie a acestor versuri, va rog:\"urc lespedea rece pe vârfuri de piatră
valsând din nou
zămislirea\" Dar sa nu ma luati cu intraductibil, inefabil, intuitii s.a.m.d. Care este imaginea pe care o faceti dumneavoastra aici?!? Ascultati: urcati o lespede, deci nu o scara, o lespede, pe varfuri (care varfuri, ale dumneavoastra sau ale lespezii, caci aflam din urmatorul vers ca sunt de piatra?) valsand. Deci urcati o lespede pe varfuri (lasam nelamurita problema apartenentei varfurilor) valsand zamislirea. Zamislirea nu poate fi decat o femeie sau un simbol falic (pentru ca barbatul nu se confunda cu zamislirea in intregul sau asa cum se confunda femeia, ci doar o anumita parte a trupului sau). Iata tot ce-am reusit, chinuit, sa-mi reprezint citind versurile dumneavoastra. O intrebare decisiva: ce este cu taina bobului dumneavoastra de orez atat de jinduit de toti? Nu de alta, dar vom ajunge in curand sa vorbim despre decorticarea femeilor, si toate astea din cauza poetilor si poeteselor.

Frumos! Dar cele mai reusite sunt aceste versuri:Si-asa, slabind, in mine, Doamne, cresti,
Pamant si cer il iei in stapanire,
Si creste-n mine blanda Ta iubire,
Si parca-mparti la semeni paini si pesti

Din taina-Ti, Doamne, si postita-mi fire...
(Postul nu este aici o interpretare \"blanda\" a poruncii lui Iisus de a lasa totul si de a-l urma pe El? Nu stiu, intreb.) In rest ca poezie religioasa este foarte frumoasa.

Dumnezeule mare! De unde atata exaltare la acesti comentatori! Aceasta \"compunere obligatorie la alegere\" (se putea oare vreo poanta mai de prost gust?!) imi evoca mai degraba capul unui copilas cu mustata (am vazut odata intr-un ziar fotografia unui nou-nascut cu mustata, era vorba de unul din produsele mutante ale proaspetei generatii Cernobil). Sper din toata inima ca la aceasta compunere sa-l fi ajutat bunica sau bunicul, taticul sau mamica, altfel imi pare rau pentru copilaria lui. Compozitia este o culegere de euroglume rasuflate (pe care nici macar grupul Voua n-ar mai fi in stare sa le reproduca), spuse de mutre obosite, dar vesele, la lasatul serii, in fata scarii, la o berica si la o tabla.