Sunt un fir de nisip
În deșert
Cămilele mă calcă-n picioare…
Călcați-mă și voi,
Dar cu piciorul drept.
Luați-mă cu voi
spre Cea Morgană
să ducem binecuvântarea în tandem
Căci vin
De la un timp, am început să simt cum dispare. Din senin, fără vreun efort anume. Se topește ca un gând rătăcit, alungat de obsesie. Niciodată nu ești conștient de unde și când apar obsesiile…
Ca
Atâta galben mi s-a pus pe gene…
Eu te admir
Cu vârful degetelor obosit.
Tramvaiul geme prins în neguri
Amurg. Aștept bătăi în ușă
Dar ușa tace … nimeni n-a venit.
Și liniștea mă doare în
Înainte de a fi fost eu,
am fost tu,
câteodată el;
am fost soare, apoi umbrar;
uneori eram la plural;
am crescut și-am tot crescut
pân-am ajuns la început.
Am găsit prin miriște
drumul spre casă
unde mai miroase a liliac .
Într-un colt , sub nuc ,
caut copilaria .
În praful ulițelor
mă așteaptă Tatăl
cu ochii uscați ;
găsesc
Rădăcinile mele pornesc dintr-un nor
Printre ele adesea cutreieră vântul
Păsările mai fac popas …
Uneori, ele îmi spun
Că stau cu josul în sus
Eu le privesc
Picior peste picior
Și le spun
