Mi-e dor sa bantui prin castel
Asa ca-mi iau mantia colorata pastel,
Plutesc prin coridoarele trasate din penel.
Privesc mirata cu capul intr-o parte
La vechi fotografii, sperante desarte,
Am fost pentru tine un zmeu
Cu care-ai strabatut continente,
Zburand direct prin sufletul meu.
Acum sunt cuvant
Doar atat imi dai voie: sa cant,
Dovada ca inca mai exist pe pamant.
As
Ma trezesc nu demult intr-un bar,
Sorbind razand lichidul transparent si bizar,
Catand mirata catre colegul de pahar
Dragut, profund si-un pic strengar.
Timpul sedea contrariat
Cu limba
De privesc in urma, e-acolo.
Sunt eu aidoma, sau dimpotriva
Cel had si urat
Ce-mi fura si ultima alternativa
Farama din ce am mai scump,
Intr-un moment…nesfarsit.
Iar eu ma prabusesc
