Poezii

Mi-e dor sa bantui prin castel Asa ca-mi iau mantia colorata pastel, Plutesc prin coridoarele trasate din penel. Privesc mirata cu capul intr-o parte La vechi fotografii, sperante desarte,

Am fost pentru tine un zmeu Cu care-ai strabatut continente, Zburand direct prin sufletul meu. Acum sunt cuvant Doar atat imi dai voie: sa cant, Dovada ca inca mai exist pe pamant. As

Ma trezesc nu demult intr-un bar, Sorbind razand lichidul transparent si bizar, Catand mirata catre colegul de pahar Dragut, profund si-un pic strengar. Timpul sedea contrariat Cu limba

De privesc in urma, e-acolo. Sunt eu aidoma, sau dimpotriva Cel had si urat Ce-mi fura si ultima alternativa Farama din ce am mai scump, Intr-un moment…nesfarsit. Iar eu ma prabusesc