Publix

săream mai mult coarda din șapte în șapte perechi de aripi
nu călca nimeni pe linia albă nu depășeam limitele cheilor
atunci lumea se rotunjea cu fiecare cifră impară
și noi deveneam tot mai mari nu ne mai încăpea
strada copilăriei nu ne mai intra pe cap
nu ne mai ajungea la glezne mâinile ne crescuseră
prea mult pentru a mai sări laptele gros al sânului
de acolo aveam durerile acelea de spate
artrozele peșterile
aerul de piele transparentă
prin care acum se vede ața
știi era la picioarele noastre și făceam scheme
da și ulii și porumbeii
a mai rămas unul și mi-e teamă să nu se termine
și toamna asta
să nu se prindă în sfoara aceea transhumantă
prin care ne prelungim virtual amintirile

azi mergem la publix găsim totul
în afară de mobilă ce ne mai trebuie
mobilă pentru o veșnicie dublă la 220
cu împământare
ne dezlipim bunicii de pe borcane de plastic
nu se mai poate sparge nimic nu mai putem împrăștia
pe jos urmele cu dulceață de cireșe
amare

știu măăăă
nu-mi mai spune
buni îmi făcea
până le termina de făcut nu mai erau
cu dulceață de trandafiri
și de vișine
și de căpșuni

crezi că se vor prinde că e cărtărescu?


poem inspirat si dedicat