Poezie
Noi
once upon a time in September
1 min lectură·
Mediu
Tu
Locuiai în ziua în care lumina
subția cerul
precum echinocțiul
zborul păsărilor de toamnă.
Îți scriam numele, te îndepărtai,
lumina aluneca peste litere,
între noi se aduna liniștea,
o zăpadă subțire acoperea cuvintele,
un manuscris din care poemele
se retrăgeau precum apele,
înainte ca zeii să aibă un nume.
Ne despărțea un spațiu elastic,
o stație de tramvai,
o distanță măsurată în ezitări,
în poeme neterminate
și răgazul dintre
un fiore colto e l’altro donato.
Existam într-un timp incolor, oblic,
în ultima zi de școală,
tu, în cămașa albastră cu mânecă lungă,
eu, în sarafanul până la genunchi,
purtam la noi oracolele din clasa a șaptea
și jurnalul alchimic,
ceasul de la mână arăta poezia orelor,
trecusem deja orizontul.
Eu rămâneam aici, cartograf al tăcerilor tale,
trasând hărți peste o inimă iluzorie,
un marsupiu al sentimentelor,
un alfabet fără semne, în care literele
locuiau în pietre albe și aurii,
metaforele creșteau nerostite,
precum thymusul de câmp
în roșiaticul toamnei.
0020
0