Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Comunitateiasi

Despre cum ne mai cresc aripi

cenaclul \"Iulia Hasdeu\" din Iași

2 min lectură·
Mediu
Sâmbătă, 28 februarie 2004, la Școala \"B. P. Hasdeu\" din Iași, s-au desfășurat atelierele cenaclului \"Iulia Hasdeu\". Printre invitați au fost domnul Lucian Vasiliu - directorul Muzeului Literaturii Române din Iași și al revistei \"Dacia literară\" - și domnul Liviu Apetroaie, secretar de redacție al revistei mai sus amintite. Cenaclul a luat ființă în luna ianuarie a acestui an, la inițiativa profesorilor de limba română din școală. Sub îndrumarea doamnei prof. Irinel Bahu, 25 de elevi de gimnaziu scriu poezie, proză, eseuri, întâlnindu-se săptămânal, pentru a-și citi creațiile literare și a discuta pe marginea acestora. Am fost invitată, ca fostă elevă a școlii, la unul din cenaclurile lor. La poezie, aș vrea să-l remarc pe Alexandru Chimu, 13 ani și la eseu, pe Iulia Acatrinei, 13 ani. S-au bucurat mult de premiile constând din cărțile Luminiței Suse (\"Sacrificiul mirării\" și \"Geometrii singulare\"), Liviu Nanu (\"Îndemn la nesupunere\"), Dan Tristian (\"Duminica Sinelui\") și de \"Virtualia\" cenaclului din Iași. Am donat câte un exemplar din aceste cărți pentru biblioteca școlii și pentru cea a cenaclului lor. Le-am explicat despre fenomenul poezie.ro, i-am invitat pe site și cenaclul de la Iași, din luna mai. Alexandru, Iulia, Mihaela și ceilalți membri ai cenaclului \"Iulia Hasdeu\" sunt aripile noastre abia crescânde.
036892
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Comunitate
Cuvinte
206
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Manole. “Despre cum ne mai cresc aripi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-manole/comunitate/65576/despre-cum-ne-mai-cresc-aripi

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mircea-iosubMI
Mircea Iosub
hehehe , Alina incepe sa pastoreasca talente .

Ce zici Alina , nu-i invitam la noi , ii crestem de mici si-apoi le punem nume de poezie.ro .
0
IA
Iulia Acatrinei
Cu prilejul zilelor scolii noastre \'\'Cenaclul de creatie literara Iulia Hasdeu\", ce are sedinte saptamanal, a desfasurat in cadrul scolii o intrunire speciala, in prezenta unor invitati marcanti ai culturii iesene: sciitorul Lucian Vasiliu,profesorul universitar Liviu Apetroaei si Alina Manole, absolvent al scolii noastre, medic de profesie, avand ca pasiune poezia. De asemenea au fost prezenti indrumatorii cenaclului, doamnele profesor Bahu Irinel, Durbaca Adina si Morarasu Garofita. Elevii participanti si-au citit creatiile literare intr-o atmosfera \"emotonanta, de vis\" dupa cum chiar acestia au remarcat. \"A fost chiar o sarbatoare a literaturii pentru ca am avut bucuria sa descopar la elevii pe care nu-i cunosteam texte deosebite, iar la elevii pe care ii stiam o mai mare emotie catre textul literar\", declara d-na prof. Bahu.
La sfarsitul sedintei am reusit sa-i \'fur\' cateva impresii d-nei Alina Manole: \"A fost un cenaclu deosebit, ma bucur ca exista in scoala B.P. Hasdeu asemenea manifestari, ma bucura ca prezenta dvs. ca si stil literar este la nivel inalt calitativ, si daca dvs. 25 de oameni prezenti in mod constant la cenaclu veti gasi un reprezentant moral al literaturii care sa mearga mai departe spre poezie, deci macar unul din 25, va fi un castig pentru scoala, pentru poezie si pentru literatura in general. Am remarcat 3 talente din 25: primul este Iulia Acatrinei (7B), al doilea este Alex Chimu (7A), iar al treilea, la recitare de poezie este Mihaela Ciobanu (7C).\"
La intrebarea daca un cenaclu literar este o punte de lansare pentru cei talentati am primit un raspuns afirmativ: \"Absolut. Intotdeauna a fost si este. Merg pe ideea participarii la cenaclurile reale si la cele virtuale care se vehiculeaza pe Internet pentru ca trebuie sa ne adaptam la conditiile impuse de dezvoltarea tehnicii. Iar in continuare va doresc voua mult succes, multa inspiratie si sa va tineti de cenaclu.\"
Sfatul nostru, al membrilor cenaclului, este sa va alaturati noua in fiecare vineri la orele 18 si sa accesati site-ul www.poezie.ro daca doriti sa va prezentati creatiile alaturi de alti romani din toata lumea.

Asta scriam eu acum 2 ani si ceva pentru revista scolii!
0
@alina-manoleAM
Alina Manole
Mă bucur să te regăsesc aici. Invitația la Virtualia rămâne valabilă. Te rog lasă-mi un semn la cenaclul_virtualia@yahoo.com.
0