Se-mpiedica in inima mea , inima mea,
Alearga-n mine imaginea ta , cu o scanteie lipita de ea
Ti-ai facut in mine-altar ?
Si cand m-ai intrebat daca spatiul e liber...
Te-ai
Ingerilor nu li-i se taie aripile...
Li-i se smulge incetisor, fulg cu fulg...
De ce?
Ca sa simta tupeul lor intors de a fi inocenti.
Cum, se poate sa omori ,cu sadism,ingeri?
Nu se poate,se
Niste indivizi,vor sa ne spele sinapsele,
c-un burete de sirma,
si inima cu clor.
De ce?
Pai stiu ei ,mai bine…
Ce daca nu vrem, pentru binele nostru,
ne vor
Ca o petala rosie intr-o corola alba,
Ca o propozitie,rupta de contextul unei fraze,
Ca un sunet in dezacord c-un cantec
Ca o idee ce sta suspendata, articuland neputinta...
O aglomeratie
Oamenii,in general ,doresc sa auda povesti incredibile, de un “fantastic adevarat”.Ne place sa dorim imposibilul,ne atrage ca un magnet si daca stim sa convertim imposibilul
Ca florile de tei,ce se ingrasa de sete,
intr-un ibric cu apa.
Cineva a zis ca-s moarte?
Dar le vezi cum inghit,
si transpira esenta vietii,prin fiecare por.
Asta mi-i se-ntampla cand te
Inchid ochii,si arunc privirea ta in urma,
si ea cade in inima mea...
Inchid vorba-ti,arunc glasul tau in liniste,
si el cade in inima mea...
Inchid mintea arunc,gandurile tale in lipsa,
si ele
