Doi stelari și o iubire

ce ger era atunci, la mal de mare, amândoi , doar noi pe dig cu pescărușii îți amintești povestea noastră când mi-ai spus că-mi vei arăta drumul scurt și mi-ai arătat cerul și-ai întrebat: mai știi ce m-ai întrebat? ce vezi? ai intrebat tu, iar eu ti-am zis: văd luciri, văd stelele și tu m-ai întrebat: unde-i steaua polara? și eu ti-am spus: nu departe de carul mare și tu mi-ai arătat în carul mare două stele ți le aduci aminte? și acolo s-a întâmplat primul nostru sărut... ai spus: le vezi pe cele două, ce apropiate sunt? și tu ai venit până ți-am simțit respirația și-ai întrebat: atât de aproape? iar eu ți-am spus: precum cele două, eu Algor, tu Mizar împreună spre infinitul stelar... și te-am întrebat: iți aduci aminte luna amorului? și tu mi-ai grăit în soapte: Aprilis, clipa întâlnirii aștriilor, atunci ne-am întâlnit pe urma Ursei, când pe plajă făceam câte un pas... m-ai știi iubito când te-am întrebat: de unde ai luat tăcerea, să cânți în mine mângâierea? iar eu ți-am grăit în taină: de unde cei doi stelari și-au mangaiat graiul și și-au atins buzele, prin susur, infinit nesfârșit, nedescris liberi în zbor, și doar atât iubire!