Poezie
Spune-mi tu suflete
2 min lectură·
Mediu
Spune-mi tu cititorule
Te-am dezamăgit cumva,
Dacă nici nu mă cunoști
Și nu cunoști nici viața mea?
Dar tu-al meu suflet,
De ce ești veșnic trist?
Tu...ai ajuns să mă detești,
Vrei să mă părăsești?
Îmi spui că nu mai știi nici tu
Cine mai sunt, că sunt pierdut...
Dar oare-n anii ce-au trecut,
Nu oare singur m-ai vândut?
Să fi din piatra și tot ai spune,
Că mă cunoști și sunt a ta.
Căci sunt în ceruri o minune
Și noaptea este doar a mea.
Ce să mai spui, nu ai cuvinte?
Cum c-ai fi singur și pierdut,
Eu sunt de fapt a mea poveste,
Sunt oare de necunoscut?
Eu te știu bine, sunt aici
Ce te mai simt și cum te simt.
Tu nu mai vrei în astă lume,
Eu te tot mint și iar te mint.
Nu înțelegi natura noastră,
Că pentr-un viață a reușii,
Trebuie să ne păcălească
A noastră minte-n fiece\' zi.
Nu poți să treci prin astă viață
Și de ai vrea, ai tot încerca
Fără să pierzi ceva din tine,
Din trupul tău, din mintea ta.
Sunt tot aici, tu ești în mine,
În corpul meu, în mintea mea.
Cum vrei să pleci din astă lume,
Când ești al meu și sunt a ta?
Deci spune-mi suflete căci astăzi,
Eu sunt aici și sunt a ta,
Tu vrei să pleci din astă lume
Nu-i vina ta, e vina mea.
Căci eu mințindu-mă într-una,
M-am păcălit a tot visa
La Feți Frumoși la Zmei și Zâne,
Am tot uitat de viața mea.
Traind un univers în care
Strain de toate eu am fost,
Vazand că-n venele-mi batrâne
N-a mai curs sânge...n-avea rost.
Și m-am uitat în apa lină,
Ca-ntr-o oglindă-n depărtare,
Și am vazut că fața-mi fină
Era brăzdată de-urâciune.
Sunt eu aici și sunt a ta,
Eu însă-mi nu mă recunosc,
Căci fața mea e fața ta
Dar e ceea ce nicicând n-a fost.
Privesc la mine ca la o nălucă,
Eu însămi nu mai înțeleg,
Privirea stranie și mută
Ce mă privește dintr-un jgheb.
Sunt un bătrân necunoscut,
Dar nu la față, nici la trup
Sunt eu și-un suflet ce-i pierdut
Sunt...numai timpul ce-a trecut...
001.508
0