Ce crezi tu straine...

Ce crezi tu străine, că dupa ce ai venit și te-ai înfruptat din fructele mele, te-ai adăpostit de arșița soarelui la umbra mea, daca mai apoi cand gerul a început să se-arate, ai tăiat din mine și te-ai încălzit din trupul meu... la anul nu voi mai înmuguri? Te-nșeli străine căci seva mea care te-a hrănit, protejat și încălzit nu cunoaște declinul, nici după mutilare nu mă opresc aici. Repetăm ciclul până când un alt străin va veni și va aprecia ceea ce reprezint. Până atunci însă crengile mele, nu se vor mai apleca pline de roade îmbiind călătorii, vor fi cele mai bune roade în vârful cel mai înalt, dar până la ele va fi cale lungă caci eu voi fi mutilată de tine sau de altul... Dar atunci când însă călătorul cel obosit va veni și-mi va mulțumi numai pentru umbra mea, îmi voi pleca crengile și îl voi îmbia pentru eternitate...