Tu...

Știu că sunt pietre pe care calc,

ciobite și calde,

Apa prin care se pierd

este revărsată din sufletul tău,

îmi spală călcâiele sângerânde.

Îmi spune să merg înainte,

să nu mă uit înapoi,

doar înainte, spre locul de unde se naște.

Mi-am atins obrajii și tâmplele

și apoi am sorbit-o încet din căușul palmelor

în care o strânsesem.

Liniște,

culoare densă,

bătaie de inimă,

petale,

viu,

respirație,

atingere,

vârtej,

amintire…

Am ajuns la izvor pe înserat

și m-am lăsat în voia brațelor

pe care le-am căutat atât de mult.

Poezia se gaseste si pe blogul personal: https://hoinaronline.wordpress.com/2019/01/26/tu/