Poezie
Despre tine
2 min lectură·
Mediu
Despre tine nu-mi aduc aminte mult
În afară de gesturi, respingeri și zâmbete,
Pe care ți le-am furat într-o noapte
A sufletului.
Îmi amintesc, printre altele,
Culoarea parfumului tău de esență tare
Și nobilă,
Ce-mi ademenea auzul și în somn.
Recunosc,la fel de bine, păru-ți,
Nestins de flăcările zorilor,
Ce nu m-a prins în capcana lui,
Nu m-a devorat ca un păianjen
Al minunatei morți a firii.
Necunoscut nu-mi este
Nici suflul șoaptelor tale,
Care mă doboară și mă umilesc,
“Mea Culpa”,
Sub tronul nemuririi, sub prag
De ușă de Rai.
Și când îți privesc ochiul,
Minunatul ochi din palmă,
Reușesc să mă trezesc
Fără frică, sau tentație de a bea,
Din apa Memoriei, atât de dulce
În culoarea ei castanie cu reflexe
Îngerești,
Iar în ceasul târziu al vieții
Cosmopolite la care am fost
Condamnați
Mă complac în istorii demult uitate
Și rescrise pe cenușa cercurilor concentrice
Ale metempsihozei divine,
Ca apoi, între învieri,
Să am impresia că mă strigi,
Că mă invoci spre nemurire, spre vid.
După cum vezi, te-am uitat.
Þi-am uitat glasul, părul, chipul,
Sânii, buzele, pielea și telefonul
De sub ea;
Așa că nu mai are rost să încerci
Să te cuibărești în sufletul meu,
În aripa mea ce zgărie copacul
Ciopârțit.
Ar fi mai bine să pleci, dar
Când o faci, nu uita
Să mă-mpachetezi în privire
Și să mă răpești.
002072
0