Pupitrul de comandă

Nu stiu daca sa rad sau nu, pamfletul e foarte bun. Ne "automatizam". Azi sunt copii care scriu prima data pe tableta, nu pe o coala de hartie cu propria mana. Cumparaturile ni le facem online, webchat-uri avem, suntem acolo, in "acceseaza vis". Dar "acceseaza vis" nu e a trai si "acceseaza a trai" nu exista, nimic nu poate inlocui omul daca e vorba de o experienta umana. Tristetea, iar asta imi pare rau ca nu ai cuprins-o in text, e ca "visatoria" asta e o alegere personala, care depinde de individ, pe de o parte, dar si o chestiune a celor care le fac, iar de ei depinde ce transmit ca fiind important in viata unui om pentru a fi fericit. Dar cati aleg in cunostinta de cauza? Cati oameni se mai opresc azi si se intreaba daca chiar au nevoie de ce vor sa cumpere, daca fericirea e o finalitate sau e de fapt un trai din instinct, automat si doar aparent rational? E bine sa existe visatoria? Daca se considera ca nu, ajunge sa vorbim? Poate am luat in serios pamfletul, dar "automatizarea" asta nu mi se pare o copilarie sau un joc.

Diana, first of all, mersi pentru comentariu. Si ma bucur ca ti-a placut, in parte. Ma incanta chiar si faptul ca ai receptat-o altfel decat am lansat-o. E normal, de altfel. Eu incercam sa vorbesc despre cate minunatii poate scorni un om, talentat au ba, daca se aseaza in fata calculatorului personal (pupitrul de comanda) si incepe sa tasteze, impletind slove. Mai vorbeam si despre a acceDE un vis, despre faptul ca e posibil. Chiar mai mult decat atat, e atat de usor incat, atunci cand ti se intampla, razi, copilareste. Incercam sa dezvat lumea de gresite cutume, care te impiedica sa visezi pana la capat, pana la implinire, pana atunci cand visul se materializeaza si devine ceea ce noi, pamantenii, numim realitate. Si-apoi deschideam un magazin pe tema asta... sa se dea la toata lumea, ca e... :)