the perfect drug

faptul că tu ai plâns demonstrează că, de fapt, el este ceapa din care ai mușcat, ceea ce contrazice imperativul primei concluzii... (plus plânsul repetat, plus surplusul de condițional-optativ cu accent pe \"a face\")

m-am oprit să las un semn pentru că mi-a plăcut pasajul următor și pentru că observ o pornire lăuntrică în a concentra discursul, lucru pe care îl consider benefic; deocamdată pare că nu iese, dar nu cred că îi lipsește mult (spun pare deoarece accept că este posibil să nu citesc eu în cheia potrivită):

\"de ciudă și nervi
m-am dat cu capu\' de pereți și m-am răstit la lună

în aerul ăsta greu și galben
sunt o spinare rece
și grămada de vorbe - un animal mort

și nu m-am mai uitat înapoi

ar trebui să mă simți ca pe o ceapă
din care să muști
chiar dacă te-ar face să plângi
când ceea ce aș putea face
capitulează
aș spune că dragostea e un sunet\"


sunt mai multe motive pentru care începutul nu mi se pare la fel de reușit, însă reproșul major este acela că mi se pare irecuperabil, nu se poate lucra pe structura sa; descriptivul este inexpresiv dpdv estetic (poți sta oricum, poți expedia orice mesaj dorești, chiar și mâna dreaptă poate face orice - inclusiv să contrazică mâna stângă; cât despre \"rostul\" decorativo-utilitar al peredelelor este inutil să mai pomenesc); de unde rezultă că, în realitate, problema nu este una generală (\"în general n-am nici cea mai mică idee\"), ci una particulară.

eu văd grijă în comentariul tău Vasile
și respect asta
aș spune în continuare că în general n-am nici cea mai mică idee despre multe
cu atât mai mult despre irecuperabila parte de început la care mă voi gândi mai la vale
cum aș spune și că dacă pt tine sau ceilalți perdea are un sens pentru mine are sigur altu\'
sonor conceptual vorbind
iar asta e mișto

mulțumesc