Nu îmi lăsa moștenire setea

Ridică-te din pahar și nu îmi lăsa moștenire setea

mă usuc de cuvinte

simt cum cactușii își trasează semnătura pe sticla sub care încerc să respir șî îmi desenează ape minerale

printre ei, arici își fac loc către mine să îmi țină de cald

și mă mârâie când vreau să mă apropii cu buzele de roua de pe țepii lor

mă gândesc la ploi înnotând prin nisip -

gâtul îmi este un horn simpatic la urma urmei

când văd cum panglici de fum îl escaladează.

dezorientat, fumul se înfige în nori uscați

și apoi se întinde să se zvinte la soare

pe mări secate de frig și îmbrăcate în valuri de sare