Când pe frunze crește iarba

Fire de iarbă cresc pe frunze, iar fulgere cresc pe nori ca o avalanșă de gheață printre flăcări

Uniformizate cu foarfeca precum un tufiș dintr-o grădină

Iar în urma lor nu rămân nici măcar umbrele

Și nu-s decât pagini de carte date una după alta de parcă s-ar scutura frunzele pe care au crescut firele de iarbă

Pentru că suntem tineri ca albastrul cerului prins între aripi de corbi

Un strop de apă este suficient să reflecte soarele, așa că tot ce a fost odată reflectă prezentul

Ca o frunză întoarsă de vânt pe care crește iarba

Ne prindem de mâini și înlănțuim lumea

Cu imaginea din oglinda noastră

Și ne întrebăm dacă dincolo mai este loc de noi

Când simțim tăcerea alunecând printre degete în spirală

Iar norii sunt mânere cu care deschidem porți printre buze încleștate

Clipesc pleoape cu crengi arcuite ce fâșâie uscate sub vocile norilor în nuanțe de gri

și tragem în piept aer prins într-o clepsidră de-o clipă

Stăm la umbră cu picioarele încrucișate privind un fluture ce zboară în cerc hipnotizat de lumină

iar noi ne desenăm contururile pe lemn și piatră,

contururi prinse în vârtej de frunze într-o așteptare transparentă.