Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Când pe frunze crește iarba

1 min lectură·
Mediu
Fire de iarbă cresc pe frunze, iar fulgere cresc pe nori ca o avalanșă de gheață printre flăcări
Uniformizate cu foarfeca precum un tufiș dintr-o grădină
Iar în urma lor nu rămân nici măcar umbrele
Și nu-s decât pagini de carte date una după alta de parcă s-ar scutura frunzele pe care au crescut firele de iarbă
Pentru că suntem tineri ca albastrul cerului prins între aripi de corbi
Un strop de apă este suficient să reflecte soarele, așa că tot ce a fost odată reflectă prezentul
Ca o frunză întoarsă de vânt pe care crește iarba
Ne prindem de mâini și înlănțuim lumea
Cu imaginea din oglinda noastră
Și ne întrebăm dacă dincolo mai este loc de noi
Când simțim tăcerea alunecând printre degete în spirală
Iar norii sunt mânere cu care deschidem porți printre buze încleștate
Clipesc pleoape cu crengi arcuite ce fâșâie uscate sub vocile norilor în nuanțe de gri
și tragem în piept aer prins într-o clepsidră de-o clipă
Stăm la umbră cu picioarele încrucișate privind un fluture ce zboară în cerc hipnotizat de lumină
iar noi ne desenăm contururile pe lemn și piatră,
contururi prinse în vârtej de frunze într-o așteptare transparentă.
002.660
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
197
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Alice Diana Boboc. “Când pe frunze crește iarba.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-diana-boboc/poezie/14095697/cand-pe-frunze-creste-iarba

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.