Poezie
Mâna pământului
1 min lectură·
Mediu
Fiecare o vede cu ochi diferiți
și poate cu buzele disprețuitoare ale unui lung șir de nori
în liniștea profundă a brizei dintr-o carte de rugăciuni
- nu mai plouă, dar coline înalte închid orizontul între ancorele lor -
închiși în fotoliile noastre așteptăm ca în fața și în spatele nostru
să se deschidă viitorul prin trunchiuri tăiate suficient de larg
încât să ne putem strecura în formă de lumini -
ne formăm conștiincios în culorile unor ghețari imenși
prinși de curcubee care își recapătă calmul sub un cer rece
și respirăm praful unei cortine trase de frânghii rupte de-asupra pământului
cu un curaj de humă și vapori blânzi făcuți din piatră,
rotunzi ca privirea noastră imaculată când ne pregătim de somn
ne strângem mâinile cu putere și prindem țărână -
și avem încredere unii în alții de parcă am aștepta ca fulgerele să ne protejeze
stăm cu inimile nemișcate, le menajăm
dar alergăm prin viață ca și când peronul s-ar termina brusc
și am ajunge cu ambele picioare odată în refluxul nisipurilor mișcătoare,
strânse grav în mâna sfărâmicioasă a pământului
002699
0