Poezie
Un pas nesfârșit
1 min lectură·
Mediu
Când punem un picior înaintea celuilalt la infinit
și ieșim din beznă doar ca să ne îndreptăm spre ea
cu pași care ne reflectă corpul
în oglinda pământului
- nefiind si(n)guri dacă ne aparține -
stăm cu capul plecat, urmărindu-ne mișcările mâinilor căzute de-a lungul nostru
dar fără să vedem nimic din jur
și punem alt picior lângă celălalt cu mișcări circulare la infinit
ca să avem în prezent
vocația unei lămpi arse
deoarece corpul nu-i decât o bucată de plastilină
pe care o modelăm
după bunul nostru plac.
Sufletul?
Ceva cu care nu știm în schimb ce să facem.
Dar îl chinuim.
Și pășim la nesfârșit printre iluzii.
002765
0