Poezie
Umbra noastră, a nisipului
1 min lectură·
Mediu
Cuvânt prin vânt cu vânt
Când umbra n-are umbră
Și se ramifică, pierzându-și menirea -
Se întoarce spre sine și caută soarele din vid
Priviri ancestrale culeg ce n-a fost văzut
Iar cuvântul scapă din vorba uitată deoparte.
Strămoșii noștri n-aveau umbră -
Ei gustau viața cu degetele
Și lăsau soarele să le curgă printre buze
Invocau aurora și o respirau -
Totul era viață atunci fără vânt și cuvânt uscat.
Cuvânt prin vânt cu vânt
Când umbra n-avea umbră
Și se strângea, aflându-și menirea -
Se întorcea din sine și găsea soarele din vid
Priviri ancestrale calcă pe urme ce n-au fost făcute
Iar ele se crapă, urmând rădăcinile spre miezul pământului
Din strămoși ce n-au mișcat lumina din calea pleoapelor -
Privirile se urmează, vărsându-se în timp, risipindu-se,
Împreunându-se și născând apoi somnul din arderea luminii
În așteptarea a ceea ce va fi fost
Prin umbra nisipului din clepsidră.
001472
0