Poezie
Oglindă moartă
1 min lectură·
Mediu
Zăpada se depune pe cer
Căzând din aripi întoarse
Oglinda este rece -
nu-mi simt degetele din ea
când îmi văd amprentele
întipărite pe oglindă
lumina se reflectă în oglindă și totuși
dincolo e întuneric
vorbesc, dar din oglindă nu-mi aud glasul -
și sunt acolo
mă văd, dar nu-mi simt imaginea -
mă văd doar cât mă lasă ea să văd,
să mă văd
știu mai multe decât oglinda vede
mi-e teamă, dar în oglindă nu mi-e frig niciodată
mă văd în ochii mei la nesfârșit,
amintirile mi le revăd la nesfârșit,
doar privind in ochii mei -
pe partea cealaltă a oglinzii, în interiorul ei, nu rămân urme.
mă sprijin cu capul de oglindă, iar tâmpla îmi simte imaginea rece
îmi ating degetele, dar nu le simt zvâcnirea
o formă, un desen, un contur, nimic mai mult –
atât reprezintă eu-ul din ea
totuși, eu nu exist dacă nu mă văd -
doar ea îmi confirmă existența
umbrele mele sunt pentru ea lumini,
luminile ei îmi sunt umbre
iar eu voi înflori în primăvară
crescând din semințele florilor
presărate pe oglindă
dar până atunci...
zăpada continuă să se depună pe cer
căzând din aripi întoarse
001699
0