Luna se urcă pe cer numai prin forta bratelor ei

aburi se ivesc din porii pământului

ca un copil care se ridică pe vârfuri -

și se întind de-a lungul pereților precum niște liane prin vitralii sparte

imagini în alb și negru

ca o atingere de mână cu respirație caldă

încep să răsară de sub piele, de sub pietre

și se transformă în vulturi

ce se pândesc

și țipă prin privirea lor - au ochii precum o Cale Lactee plină de pești

speriați de o avalanșă de tunete -

se așteaptă unii pe altii,

și rămân încremeniți în distanțe și unghiuri în care numai păsările împăiate ar putea sta

între rame de metal încinse,

urmele mângâierilor sunt hrănite de rugină