Alexandru Vultur

- De aici, de la masa unde l-am ascultat o vreme pe Alphonse Allais (je ne comprends pas pourquoi Jane n\'a jamais voulu m\'epouser), am privit-o pe Tania dansind si scriind un poem menit sa seduca. Nu este, desigur, le french cancan, ci un spectacol de strip-tease, dansul vremurilor si al raurilor noastre postmoderne: Tania se imbraca cu rochia galbena a lui May Belfort si cu alte vesminte din garderoba decadenta, ca sa si le lepede apoi unul cite unul, in fata noastra, cu promisiunea unei dezvaluiri care se implineste intr-un poem mereu aminat. La fel ca in strip-tease, Tania isi propune in \"Jane Avril\" sa seduca prin privirea intoarsa asupra siesi, indragostita de propriul corp de cuvinte, auto-sedusa, si prin simularea unei denudari pina la piele, o piele cu dermografii ilizibile.

Nu-mi vine sa cred, prin urmare, ca in \"Jane Avril\" Tania \"se lasa vazuta\", raminind ea insasi, si nici ca poemul ar putea insemna \"o trecere de la Amelie la poezia adevarata, spusa sacadat, urlat, tipat\". Daca versurile de la urma nu ne-ar arata ce sa vedem (\"jane/danseaza in fata oglinzii e/singura si/goala/se indragosteste de corpul ei/inca o data...\"), as crede ca am vedenii de la niste Grant\'s in care am reusit sa ma scufund de mai multe ori in noaptea asta.

- Mais pourquoi des crayons et des gommes? - intervint un jeune homme pale qui s\'etait jusqu\'alors contente d\'ecouter sans mot dire.

Un poem agonic, in sensul dintii al cuvintului, in lupta cu anumite manifestari ale fenomenului poetic pe care le-as numi patologice daca as sti sa le deosebesc cu precizie de cele sanatoase, dar, cum nu stiu, o sa ma multumesc cu insiruirea citorva: poezia dulceaga, liricoida, cu glasuri tremurate; poezia eterata, aseptica, refuzind virginal orice contact cu lumile sublunare; poezia neaparat frumoasa, cosmetica; poezia sobra, scrobita, gata sa intre in manuale, incheiata la toti nasturii; si, mai ales, poezia artificioasa, cliseizata, bolnava de literatura.

Cliseele sint schitate rapid, persiflate si executate sumar, cu detasare clinica: ermetismul (\"sa-l smulg din sticla aia, pur/si sa-l infig in trefla care pierde\"), tentatia melodramei (\"ca un bilet de-adio mizgalit/de-un crai batrin, pe un obraz de diva\"), frazarea gongorica (\"dar turmentez calota glaciara/tornade reci ma bintuie sonor\"), exploatarea registrului morbid ca sursa sigura de capital poetic, meteahna raspindita printre pacientii poheti (\"si-un stol intreg da semne c-o sa piara\"). Rimele accentueaza efectele parodice, cuvintele parind alese uneori doar ca sa se potriveasca, fara sa fie cerute de economia poemului. Pe drept cuvint, o ancheta a Romaniei Literare o aseza pe Noemi Kronstadt printre reprezentantii unei \"tendinte curative\" reperabile in poezia actuala (\"Starea poeziei : Noemi Kronstadt sau vindecarea poeziei de Poezie\").

Sa ne inoculam, asadar, \"Virus\"-ul, daca vrem sa avem reactii imunitare de poezie pura.

As vrea sa stiu prin ce complicata operatie alchimica reuseste Liviu Diamandi sa cristalizeze imagini cu impact invers proportional cu simplitatea si lejeritatea lor, aparente. E de parca si-ar transcrie, nonsalant si usor dezabuzat, blues-ul de dinaintea unei amandine, si n-ar sti ca face poezie de-adevaratelea. Superb.