Ioan Groșan l-a turnat la Securitate și pe Nicolae Breban

Ieri am citit un document de care n-aveam habar. El demonstrează că Ioan Groșan n-a colaborat cu Securitatea doar până la terminarea facultății, cum a susținut: „Arhivele Serviciului Român de Informații, Fond „D”, dosar nr. 11 159, vol. 5, f.52 Declarație Subsemnatul Groșan Ioan, referent de specialitate în cadrul UAP, am primit în urmă cu două săptămâni o scrisoare din Franța, de la scriitorul Nicolae Breban, în care mi se solicită să răspund la o anchetă literară privind cultura română, anchetă realizată de revista „Les temps modernes”, care apare la Paris. Totodată, Nicolae Breban mă ruga să înmânez întrebările respective, în număr de cinci, scriitorilor Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Dinescu, Ștefan Agopian, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ileana Mălăncioiu, Ioan Buduca, Nicolae Manolescu. Întrebările sunt următoarele: 1. Din compartimentele culturii vii, românești, care credeți că ar fi cel cu adevărat competitiv în planul culturii europene? 2. Credeți că e vina noastră că literatura română este prost sau deloc cunoscută (sau „fals” cunoscută) în străinătate, în Occident, și dacă da, din vina cui? În primul rând a noastră, a creatorilor din țară, a emigrației noastre, care a încercat poate o exagerată politizare a literaturii, sau, pur și simplu, a Occidentului? 3. Față de literaturile socialiste din jurul nostru, literatura noastră a pierdut, cel puțin o dată, ocazia de a se afirma: când credeți că a fost acel moment? În timpul stalinismului, în august 1968 (și anii liberalizării), sau azi? 4. Ce legătură credeți că există între literatură și politică? Există în România ultimelor decenii creatori de primă mână, școală onirică, suprarealistă, „estetizantă”, textualistă etc., care nu conțin un mesaj social-politic direct, explicit; credeți că într-o țară din Europa Centrală, comunistă, acești creatori, în ciuda nivelului înalt al operei lor, sunt simplu evazioniști? 5. În perioadele de criză (sau, dacă doriți, de ananghie, de catastrofă), credeți că un cetățean oarecare, chiar și un specialist de înaltă clasă, poate să se „îngroape” în etica propriului său profesionalism? Este aceasta, ca în cazul lui Noica, un semn al supraviețuirii profunde și universale a culturii noastre, sau doar o fugă, o imaturitate, o absență a experienței și identității civice? Acestea sunt întrebările pe care, evident, nu le-am transmis, considerând că obiectul lor depășește un cadru strict literar și cultural, fără a face o bună propagandă culturii noastre în lume. Mai 1989 Ioan Groșan” Ce ne mai rezervă viitorul? Groșan are o datorie imensă față de cititorii săi. O spovedanie cinstită de la A la Z. Dacă este bărbat. Alexandru Petria